
Poți să dai greș cu cel mai bun produs din lume dacă nu investești într-o campanie publicitară sau reclame memorabile. Ce înseamnă asta? Înseamnă captarea atenției publicului, implicarea acestuia în poveste și afișarea unui motiv pentru care să vrea să cumpere ce ai de oferit. Succesul unei reclame e stabilit de cât de memorabilă este aceasta. Mai ții minte reclamele de Crăciun la Coca-Cola? Exact.
Reclamele sunt una dintre cele mai longevive forme ale publicității. Au existat, practic, dintotdeauna. Întâi au apărut în ziare, mai târziu la radio, apoi la televizor, iar acum le vedem din ce în ce mai des și pe rețelele sociale. Însă multe reclame au fost atât de bune, sau atât de proaste, încât au adus faimă produsului prin simpla lor existență.
O reclamă bună este una care ne inspiră, care exprimă viziuni ce sunt în concordanță cu ale noastre sau pur și simplu ne face să râdem. Asta pe lângă scopul evident de a prezenta produsul și a-i asigura vânzările. Iar pentru că la Magic Agency ne place marketing-ul în general, avem o listă de reclame pe care noi le considerăm un must pentru orice antreprenor.
Cele mai bune reclame din istorie
McDonald’s, Coca-Cola sau Starbucks au deja o reputație bine cimentată și nu ar trebui să-și mai bată capul cu reclame. Cu toate acestea, McDonald’s a cheltuit aproximativ 460 de milioane de dolari în 2021 pe publicitate. De ce? Pentru că au ceva de transmis și pentru că aleg să își cultive în continuare relația cu publicul și consumatorii. Vremurile se schimbă și nimeni nu se poate aștepta ca o reclamă care era considerată excelentă acum treizeci de ani să aibă și astăzi aceeași priză la public.
Trebuie să vii mereu cu ceva nou sau original pentru a capta atenția oamenilor. Sau dacă ai găsit un model bun în trecut, îl poți folosi în continuare, cât timp îi aduci o componentă de noutate. În acest articol vom trece în revistă zece reclame, să vedem exact de ce au avut succes și ce putem învăța din ele, mai ales dacă am fi la început de drum în ale afacerilor.
Old Spice
Old Spice este unul dintre cele mai vechi branduri de produse destinate igienei masculine. Cel mai interesant este faptul că, deși grupul țintă pentru produsele Old Spice sunt în principal bărbații, reclama se adresează aproape exclusiv femeilor. Cu mult umor și puțin sarcasm, reclama îți arată ce face produsul, care sunt avantajele, și îi asigură un loc în memoria ta. Când vei merge data viitoare la cumpărături și vei vedea un produs Old Spice pe raft, vei zâmbi cu gândul la reclamă, și mai mereu vei fi tentat să îl și cumperi.
Coca-Cola
Cel mai apreciat suc al tuturor timpurilor are un repertoriu vast de reclame geniale. Însă una dintre campaniile cu ajutorul căreia Coca-Cola a reușit să se apropie mai mult de consumatori a fost ”Share a Coke” – împarte o Cola. În această campanie, Coca-Cola și-a înlocuit propriul logo cu două sute cincizeci de nume, în cincizeci de țări. Astfel, compania își invită fanii să își găsească propriul nume pe sticlă, sau numele unui prieten, părinte, coleg sau cunoștință, cu care să împartă o doză de suc, scopul acestei campanii fiind incluziunea.
Volkswagen
Seria de filme Star Wars, care a trecut prin multe schimbări de-a lungul timpului, are poate cei mai fideli fani din galaxie. Copiii sau adolescenții care se uitau la filmele din prima trilogie în anii ‘80, au devenit adulții receptivi la mesajul reclamei Volkswagen. Reclama a debutat în timpul finalei Super Bowl din anul 2011, fapt care i-a asigurat și o vizibilitate de excepție, și rămâne încă cea mai vizionată reclamă din istoria acestei competiții.
Metroul din Melbourne
Se poate spune că australienii au un umor aparte. Acest fapt reiese și dintr-o reclamă care se dorea a fi un anunț pentru siguranța publică și explică, printre altele, de ce trebuie să ai grijă când te afli la metrou. În cazul în care bunul simț nu te ajută, reclama îți enumeră cele câteva feluri în care riști să mori dacă stai prea aproape de tren sau te aventurezi pe calea ferată. Intitulat Dumb Ways to Die (moduri stupide de a muri), clipul a ajuns viral și a strâns aproape 245 de milioane de vizualizări pe Youtube, de la debutul său în anul 2012. Fapt care arată că până și moartea devine mai ușor de “digerat” dacă e prezentată cu puțin umor.
Oreo
Oreo a ilustrat cel mai bine ideea că poți transforma orice obstacol într-un atu. În timpul finalei Super Bowl din 2013 a avut loc o pană de curent. Dar acest lucru nu i-a oprit pe celebrii biscuiți să fure lumina reflectoarelor. Orice fan Oreo știe că biscuiții își ating potențialul maxim când sunt înmuiați în lapte. În momentul în care s-a luat curentul, Oreo a postat un tweet care spunea: You can still dunk in the dark – poți înmuia și pe întuneric. Această postare isteață arată că cele mai inspirate idei vin uneori pe moment, sub impulsul circumstanțelor, și că nu orice campanie de marketing are nevoie de zile sau săptămâni de planificări asidue.
https://twitter.com/Oreo/status/298246571718483968/photo/1
Under Armour
Ți s-a spus vreodată că nu ești destul de bun pentru a face ce trebuie ca să-ți îndeplinești visele? Dacă da, Under Armour știe cum să te motiveze. Celebra companie de echipamente sportive a conceput o reclamă care o are ca protagonistă pe balerina Misty Copeland. Deși Misty își trăiește acum visul, nu i-a fost mereu ușor. I s-a spus că nu are conformația corpului necesară pentru a fi balerină, că nici picioarele nu sunt bune sau că la treisprezece ani e prea în vârsta pentru a fi luată în considerare de vreo academie de balet.
Impactul vizual cu Misty dansând e întărit de vocile unor fetițe care recită în fundal refuzurile primite de balerină de-a lungul timpului. Un mesaj puternic și motivațional poate face minuni pe parte de marketing.
Amazon
Când răcești sau îți pierzi vocea, ți se pare normal să îți iei o zi, sau mai multe, de concediu medical. Însă Alexa nu are această posibilitate și nici nu prea are cum să răcească. Dar e bine de știut că dacă Alexa ar avea totuși nevoie de câteva zile libere, ar putea fi înlocuită de Gordon Ramsay, Cardi B sau Sir Anthony Hopkins. Implicând niște personalități arhicunoscute într-un cadru inedit și amuzant, Amazon reușește să se apropie de publicul de toate vârstele și să-și consolideze relația cu fanii și clienții deopotrivă.
Nike
Ideea reclamei Nike, care îl are ca protagonist pe Colin Kaepernick, este să nu te abați din drumul tău spre a deveni cel mai bun din cauza criticii. Să dovedești de ce ești în stare în ciuda acesteia. Kaepernick vorbește despre sacrificiile pe care visele le cer uneori, în cunoștință de cauză. El și-a riscat reputația și cariera când a îngenunchiat în timpul campionatului NFL din 2018, în semn de protest împotriva violenței din partea poliției. Gestul său a creat o vâlvă politică, iar ca urmare Donald Trump a încurajat oamenii să îl boicoteze atât pe Kaepernick, cât și compania Nike, a cărui imagine era în acel moment. Dar se pare că uneori riscurile merită să fie asumate, pentru că Nike a făcut un profit de șase miliarde de dolari în urma acestei campanii.
KFC
O altă lecție despre transformarea obstacolelor în avantaje vine chiar de la KFC. Oricine poate avea parte de o situație jenantă, chiar și marile corporații, iar KFC nu face excepție. În luna februarie a anului 2018, toate cele aproape nouă sute de filiale KFC din Marea Britanie și Irlanda au rămas fără… pui. Iar din moment ce carnea de pui este produsul său principal, compania trebuia să salveze situația cumva. Cea mai bună idee a fost afișarea unor postere care nu spuneau altceva decât FCK. Literele faimosului nume au fost ușor inversate pentru a exprima simplu și concis frustrarea cauzată de nefericitul eveniment. Umorul combinat cu creativitatea și un strop de tupeu, au fost ingredientele principale pentru recâștigarea încrederii fanilor.
Burger King
Uneori rivalii se împacă pentru a lansa diverse campanii. Alteori, unul din rivali nu are idee de presupusa pace. Cu scopul de a-și promova aplicația, Burger King a informat consumatorii că dacă o descarcă și se duc la sau în apropierea unui McDonald’s, pot comanda burgerul lor reprezentativ, Whopper, la prețul de doar un penny. Insă McDonald’s nu aflase de campanie, fapt care a generat multă confuzie în rândul angajaților. Rezultatul acestei campanii au fost cele un milion și jumătate de descărcări ale aplicației.
În loc de concluzie
Ideea reclamelor de mai sus este că poți deveni memorabil prin umor, autoironie, creativitate, motivație, inspirație, asumarea unor riscuri și, din când în când, puțin curaj. Iar dacă ai nevoie de mai mult sprijin pentru realizarea unor reclame de impact, poți apela oricând la Magic Agency. Știm să facem marketing și să îți afișăm site-ul în fața a cât mai multor persoane interesate de afacerea ta.
Alexandra T.